- Testele de diagnostic folosind serologie pentru toxoplasmoză trebuie efectuate dacă există suspiciunea clinică de toxoplasmoză acută în timpul sarcinii,
- Apariția la mama a simptomelor sugestive (de exemplu, febră și adenopatie, în special cervicală) care conferă o suspiciune clinică ridicată de infecție acută.
- Anomalii ecografice fetale care sugerează toxoplasmoză congenitală (de exemplu, focare hiperecogene intracraniene sau calcificări și/sau dilatare ventriculară cerebrală).
Ar trebui să fie testate toate persoanele însărcinate?
Pentru a fi eficient, screening-ul trebuie efectuat frecvent pentru a detecta și, la rândul său, a trata infecția maternă asimptomatică precoce (în mod ideal, în decurs de trei săptămâni de la infecție, când tratamentul ar putea preveni infecția și deteriorarea fătului. Cu toate acestea, rescreeningul frecvent crește costurile și este deranjant pentru paciente,este însă necesar a se face lunar.
Screeningul prenatal a fost încurajat în unele țări unde Toxoplasma gondii virulent este răspândit și mulți indivizi au factori de risc pentru dobândirea infecției din cauza igienității scăzute, obiceiurilor de hrănire, contactului cu pisicile, contactului cu solul contaminat, și consumul de apă nefiertă, netratată.
- Diagnosticul de toxoplasmoză la gravidele asimptomatice care au un test pozitiv este complicat, deoarece determinarea dacă infecția a avut loc înainte de concepție sau în timpul sarcinii este esențială, iar testele fals pozitive sunt frecvente.
- Testarea in sarcină pentru toxoplasmoză intr-un laborator obișnuit(de exemplu, un laborator comercial, clinic sau spital) poate fi utilizat pentru screeningul inițial și:
- Dacă imunoglobulina M (IgM) este pozitivă sau echivocă (indiferent de IgG), diagnosticul trebuie confirmat de un laborator de referință cu experiență
- Dacă screening-ul este efectuat la începutul sarcinii, în special în primul trimestru, anticorpii IgM negativi și IgG pozitivi indică imunitate anterioară; nu se recomandă testarea de confirmare.
- Dacă screening-ul este efectuat mai târziu în timpul sarcinii, în special după aproximativ 20 de săptămâni, iar IgM este negativă și IgG este pozitivă, momentul infecției este mai puțin clar și se recomandă testarea de confirmare de către un laborator de referință cu experiență.
Ca o scurtă sinteză, anticorpii IgM apar încă de la două săptămâni după infecție și pot persista ani de zile, în timp ce anticorpii IgG ating vârful la șase până la opt săptămâni după infecție și apoi scad în următorii doi ani, dar rămân pozitivi. Diagnosticul de toxoplasmoză recentă poate fi realizate cu cea mai mare încredere atunci când atât seroconversia IgM cât și IgG sunt documentate în testele în serie.
Cu toate acestea, serologiile de screening pereche care arată acest tip de răspuns sunt mai puțin frecvente. În schimb, testele serologice de screening demonstrează adesea atât anticorpi IgM cât și IgG pozitivi la prima vizită prenatală.
Pentru pacienții care sunt testați inițial la sfârșitul primului trimestru și au IgM și IgG pozitive, probabilitatea ca infecția să apară după concepție este de 1 până la 3%, în funcție de testul utilizat. Pentru a stabili dacă anticorpii IgM și IgG pozitivi reflectă infecție recentă sau infecție cronică sau un rezultat fals pozitiv, testarea de confirmare trebuie obținută cu testarea avidității.
Aviditatea ridicată la IgG este un semn distinctiv al infecției cronice (>4 luni), dar aviditatea scăzută nu este diagnosticul unei infecții recente, deoarece aviditatea IgG scăzută poate persista ani de zile la unii indivizi.
Un titru IgG în creștere este un alt factor de luat în considerare în stabilirea unui diagnostic de infecție probabilă recentă versus infecție cronică. O creștere de două ori sau mai mare a titrului de IgG pe două probe succesive obținute la trei săptămâni distanță și testate simultan în același laborator cu aceeași tehnică poate sugera, de asemenea, o infecție recentă.